Partajând timpul în două inimi luni, iulie 21, 2008

Prietenia presupune o relaţie care nu depinde de o anumită schemă.

Antoine de Saint-Exupéry înţelegea prietenia ca fiind timpul petrecut împreună cu acel ceva sau cineva.

Prietenia e făcută din atenţie şi răspundere.Presupune să ştii să taci şi să opreşti

turuirea fără număr.Altfel, e un balet de bule, fiecare fiind prins în jocul lui mental.

Când vorbeşti, cauţi să te convingi pe tine de aceleaşi chestii.

Când taci, îl vezi pe celălalt şi problema.Doar aşa vine ceva înspre tine.

Înţelegi cealaltă persoană doar când şti să o asculţi.

Poţi să-l ajuţi pe celălalt mai mult decât poate el din locul lui.

Înţelegerea prespune mai mult decât să-i dai semnificaţie, decât să percepi

mesajul decompozabil logic.Are de-a face cu trecerea dintr-o minte în alta,

dintr-o inimă în cealaltă, dintr-un trup în altul.

Compătimirea e doar o înţelegere într-o manieră organică care gândeşte :

Bine că nu sunt în locul lui.Vai ce trist, dar asta e.

Pe când compasiunea presupune înţelegerea autentică a durerilor.

Atâţia prieteni ai, câţi ai ajutat şi câţi te-au ajutat.

Ajutorul e împlinirea prieteniei rezultând din timpului petrecut împreună înspre aceeaşi destinaţie.

cruciade ale inimii în acordările luminii miercuri, iulie 16, 2008

Melodia o dedic muzicienilor Eduard si Emanuel Bucsa

Idei liofilizate marţi, iulie 8, 2008

Pt what did you expect soul,

Zgomote surde împestriţau buimăceală din umbre

cufundate în păianjeni cu împanziri dezarmante

îmbibate în sensibilităţi abstracte fără pete şi plete

Acvarii fără peşti dar pline cu bule palide de oxigen

împodobite cu vitralii lichide de forme provinciale

reverberau foşnete de senzaţii digitale

Reţele complicate de sulf dreptunghiular şi nelustruit

turnând umflături şi câripiri descompuse

carenând surescitari şi critici inepuizabile

spiralări de ziare vechi acoperind ciclopicele idei

Ascensorul fără butoane marţi, iulie 1, 2008

În faţa ascensorului mă împiedic de un câine debil care e în derivă

simţind mirosuri translucide din urmele melcilor cu bale glaciale.

Urcând mă gândesc că viaţa e peripeţie sentimentală cu liftul raţiunii curbate

între etajele intermediare ale evadării din clopotele monotoniei.

În locul butoanelor găsesc flori cu mirosuri de lămâi şi vibraţii enigmatice.

Mă injectez cu pierderea coordonatelor de convenţionalitate pentru a mă vindeca

de cancerul pateticului.

Tremurul gândurilor cu zâmbet a la flori de soare gimnasticheaza spaţiul.

Draperiile picăturilor de stări zimţate dezvelesc culisele eliptice cu colaje de culori deschise

propulsându-le spre fluierături neînghesuite.

Cu paşi cilindrici mă apropiu de penultimul etaj al numerelor de ceară.

Bloc(ajele) tuturora si nimanui miercuri, iunie 25, 2008

Cultura de bloc sau civilizatia scarii de bloc sunt denumirile lui Patapievici modului informal si mioritic

de a rezolva chestiunile.In Romania pe scara blocului sunt tot felul de mizerii scatologice.

Nici unul dintre noi nu ia masura ca impreuna cu vecinul lui sa rezolve aceasta predmetura.

Asta de cand blocul este impartit in doua cutii distincte de civilizatie.

In apartamentele individuale, dupa posibilitatea, creativitatea, talentul si inteligenta fiecaruia,

e curat, nuantand un tip de civilizatie.

Pe scara blocului, la ghena, la intrare, in jurul blocului, insa, este dezastru: murdar,

parasit, arata lamentabil de scabros!

Romania, prin urmare, este o tara in care noi toti ne acomodam cu situatia in care în spatiul public

este mizeria tuturor, iar in zona privata ne retragem si ne facem curatenia individuala a fiecaruia.

Traim intr-o tara in care moravurile publice nu se refera la moralitatea stricta, ci la acele reguli de

comportament social nescrise, care intra in categoria lui se cade sau nu se cade.

Noi toti ne impregnam de acest sistem prin faptul ca societatea functioneaza.

Nimeni nu a legiferat aceste lucruri. Acestea sunt moravurile publice.

Suntem, deci, o tara in care moravurile publice sunt cumva blocate.

Rendez-vous cu tine insuti vineri, iunie 20, 2008

Totul incepe in decoratiuni de inocenta, cand incepi sa-ti recunosti propriile reflectii.

Inca nu implinisesi 2 ani, dar te spalai pe dinti urcat cu picioarele pe cutia cu rufe sifonate,

cand realizasesi ca acea farama pufoasa care radiaza in oglinda, esti tu.

Mititeii -nu faceti analogie cu gratarele- nu au capacitatea constiintei de sine.

Undeva dupa douazeci si cinci de luni, ei devin constienti de propriile ganduri, emotii si senzatii.

Primul soc al auto-recunoasterii timbreaza inceputul unei cautarii continue dupa adevaratul sine si

dupa afecte, atitudini, actiuni acordate cu acel eu, purtand eticheta de autenticitate.

Adolescentii si douazecisicevaanisti incearca prietenii, mode, bulluri roz, locatii noi, cautand ceva-ul

oglindit si constientizand ce nu se identifica cu sinele lor.

Operatiile cosmetice, medicamentele psihonustiucum si alte produse, produc mutatii dorintei de

autenticitate.Hi5odata, para-blogurile, facebook-ul, ringo-ul poarta de multe ori

izul pufait de identitati visate si ireale.Steroizii, stimulatoarele si dopingurile vrajesc performantele

atletice .Memoriile fabricate devin best-sellere.Intalnirile rapide reduc sinceritatea.

Printre harababurile de imitatii, coceanul sinelui se strofoaca a se revendica.

Autenticitatea are de-a face cu operatia curajoasa si nestingherita a miezului sincer si real al sinelui.

Multi nu sunt autentici datorita lasitatii, incomoditatii rationale si a fricii de critica.

E dureros sa te vezi si sa recunosti cine esti.E tensionant sa ne definim, redefinim sensul de noi insine

impotriva paravanei de conformism, umbrelelor de superficialism si a paletelor de exhibitionism.

Cabana inspiratiei spirituale(dincolo de Sein si Zeit) vineri, iunie 20, 2008

Invatamant, cimitir al mintii mele joi, iunie 12, 2008

Pentru Sergiu B.

Cand privesc printre lentilele zgariate situatia dezolanta a invatamantului romanesc,

ma asez repugnat cu o vioara pe malul Dunarii şi plang.

Asistam la dezradacinarea difuzata a culturii.Plonjam în marea lichelelor intelectuale.

La (liceu), facultate profesorul dicteaza cuvant cu cuvant pentru ca la (extemporal),

examen sa repoduci mecanicist, cuvant cu cuvant.

Batalia se da intre cei mai buni memoratori ai cuvintelor dixite şi plicurilor umplute.

Comemoram decupajele ratiunii umane, punand florile alienarii pe altarul vidului aberant.

Normal ar fi sa existe profesori care predau liber, care fac scheme,

care te provoaca la intelegere, gandire, aprofundare, analogii şi reformulari creative, originale .

Azi intalnim tineri incapabili de a formula cu propriile vocabule : referate, eseuri,

recenzii, de a analiza o carte sau de a-şi argumenta o idee.

…o idee care mai vibreaza falfaitor, fuzionand şi furnicand efemere neartificializate.

Mintea nu mai prelucreaza ci doar depoziteaza informatii pentru scurte perioade de timp.

Chiar daca nu e vremea plecarii cocorilor, multi şi-au bagat cortexul la hibernare.

Cu pasivitate paricipam la arborescenta brambulorogiei şi blegelii cognitive .

Homunculul graitor traieste intr-un provizorat deontologic periculos si cvasimortuar

fiind în acord cu humusul hilar şi retrogat al bipedului afilosofical.

Jurnal de metamorfozare duminică, iunie 8, 2008

19 iunie

Un barbat de 70 de ani a folosit o prastie pentru a indoi o creanga de Rhus typhina,

ca s-o poata prinde cu mana.O rupe si o ia cu sine.

Acasa, punand creanga intr-un vas cu apa, descopera o larva, care daca e atinsa, tresare.

21 iunie

Larva e tot acolo.Din cand in cand se zbate.

23 iunie

Trezindu-se, pictorul zareste zburand prin odaie un fluture.

Deschide fereastra pentru a-i reda libertatea, dar dupa un timp fluturele se intoace.

25 iunie

Fluturele zboara, iese si revine mereu.Pictorul il urmareste intrigat.

Observa atunci ca larva de pe creanga e goala si ca fluturele sta pe ea.

Asadar, el tresarea cand era atinsa larva.Isi simte ochii plini de lacrimi intelegand

ca fluturele se intoarce de fapt la locul in care s-a nascut.

27 iunie

Nemaivazand fluturele executandu-si arabescurile, se uita la creanga :

e acolo, agatat, mort, dupa ce si-a depus ouale, implinindu-si misiunea.

Prichindelul Salvador Dali vineri, iunie 6, 2008

Intr-o noapte de sfarsit de iunie, copilasul se plimba cu mama lui.

Ploua cu stele cazatoare.

Copilul aduna o stea de pe jos si o ia in causul palmei.

Acasa, o pune pe noptiera, sub un pahar asezat cu gura in jos.

Dimineata tipa ingrozit : un vierme rontaise in timpul noptii steaua.

Frederic Durrenmatt si matura dupa cortina cu masca de gaze duminică, iunie 1, 2008

Intenţia era ca fiecare act să fie jucat la alt etaj, tot mai înalt, într-un turn ce se înalţă spre cer, trece prin nori, se avântă în vidul spaţiului până când actorii nu mai apar pe scenă decât cu măşti de oxigen, fără a mai putea fi deosebiţi unul de celălalt. Sunt ultimii oameni care, prin construcţii tot mai îndrăzneţe, continuă să se înalţe pe schele tot mai periculoase, fără să înceteze munca la turn, până când, epuizaţi, fie se prăvălesc la pământ într-o cădere de câteva zile, fie ajung să se usuce pe fondul negru ca smoala al cerului, atârnaţi pe schele în dogoarea soarelui. Nabucodonosor – regele Babilonului, care a subjugat întregul pământ şi a obligat popoarele să construiască imensul turn, pentru că el, dintr-un nemăsurat dispreţ faţă de sine, voia să cucerească cerul şi să-l ucidă pe Dumnezeu, creatorul acestei lumi absurde – îşi atinge singur ţelul. Căţărându-se epuizat dintr-o adâncitură – o umbră pentru sine însuşi – el stă acum pe o scenă goală, pe acoperişul lumilor, cu o sabie doar în mâna dreaptă. Îşi smulge masca de oxigen de pe faţă. E singur. Ţipă - nici un răspuns. Îl provoacă pe Dumnezeu la duel. Tăcere - nici măcar un ecou. Duşmanul nu se arată. În sfârşit, din vidul cosmic îşi face apariţia o siluetă – mai întâi difuz, apoi tot mai clar – începe să prindă contur – un moşneag cu faţa stinsă, îmbrăcat exact ca Nabucodonosor, într-un soi de costum de astronaut, doar ceva mai prăfuit, mai uzat, vechi de mii de ani, cufundat în sine, măturând nişte atomi, fără să-l bage în seamă pe rege.

„Unde e Dumnezeu?” întreabă Nabucodonosor. Bătrânul se opreşte din măturat, priveşte intens în vidul din jur.

„Habar n-am”, răspunde acesta într-un târziu.

„Dar tu cine eşti?” mai întreabă regele. Un rânjet apare pe faţa bătrânului, un râs mut, ce se şterge apoi.

„Predecesorul tău”, răspunde bătrânul, măturând în continuare, ridicând câţiva atomi de pe podea.

„Eu sunt Nabucodonosor!” strigă regele Babilonului în liniştea fără de margini, „am construit turnul, am ajuns la cer şi acum îl caut pe Dumnezeu, cel dintâi răufăcător, ca să-l omor!”.

„Asta am încercat şi eu cândva”, îi răspunse bătrânul, mormăind monoton ca pentru sine. „Demult, am subjugat şi eu pământul şi am constrâns popoarele pentru a încerca imposibilul – să construiesc un turn înalt, fără margini, pentru a cuceri cerul. Ca şi tine, am construit şi eu în spaţiul nemărginit; acum însă tu, Nabucodonosor, regele Babilonului mă vei elibera – e rândul tău să mături acoperişul lumilor.

„Dar n-are nici un sens!”, ţipă Nabucodonosor.

„În neant nimic nu poate avea vreun sens”, răspunse bătrânul, predându-i regelui mătura, după care se îndepărtă; doar paşii săi mai răsună stingher, tot mai stins. Nabucodonosor aruncă mătura cât colo, rămânând nemişcat. Trec câteva secunde ce par să dureze o veşnicie – regele îşi priveşte sabia din mâna dreaptă, apoi priveşte la mătură, după care înfige sabia în podea, se apropie de mătură, se apleacă, o apucă şi începe, ezitând, munca sa absurdă; se îndepărtează treptat, măturând scena, pierzându-se în neant; devine o umbră, fiind înghiţit de griul monoton al veşniciei, până când şi pe el îl va elibera într-o bună zi un al treilea constructor al unui alt turn şi pe acest un al patrulea şi aşa mai departe, în viitorul fără de margini. Doar sabia, înfiptă în mijlocul scenei, mai vibrează uşor, un obiect lipsit de semnificaţie.

Ninge in mai miercuri, mai 28, 2008

Pentru Andreea Cicortas

Ninge cu sunete de umbre

Ninge

cu

dintii necariati de Mars

fraze neterminate din stuf zburlit

topogane de flori lipite de nas

cu ace inaltate precum turnurile din Bretos

petale de praf transpirate cu ganduri

sacose de verde paradisiac

cu ciripituri rupte din uverturile beatitudinii

si popice de memorii imbulzite

Graduare cu roba transparenta si ochelari profunzi sâmbătă, mai 24, 2008

Stari inlacrimate cu stele duminică, mai 18, 2008

„Plang lacrimile care n-au putut sa intalneasca stelele”
Pictorul Modiglini

Fete cu  tenue obligatoire merg tantose si cu terfelire in suflet.

Hormonii baietilor sunt potoliti precum avioanele cu motoarele aprinse.

Electricienii au reparat sigurantele defazate ale ierbii cu miros de mai.

In tram-vai cheful plange orbecaind de transpiratie.

Toata urbia e un microunde programat pe clarobscur.

Pe strazile mahalagiste, copii jupuiti cu jovialitate trag carute cu cocosi.

Cioburile au cazut langa bloc intoarse in tipete.

Lacrimile sunt intinse pe subtritrarea gioarselor.

Cateva fiinte isi scalda inimile in stele iar eu m-as ascunde dupa ziduri

neciuruite de mitralierele timpului si as aprinde lumanari cu miros de stele.

Pistrui pe pânze şterse duminică, mai 11, 2008

Pentru Adela Crişan

Scaune de lemn, verzi şi grele dansează în concordanţă lângă pereţii cu pălării negre.

O masă cu tăblie timidă, lângă o noptieră unde trosnesc revistele pistruiate

cu litere îngroşate pe coperta albastră.

Pasagerii de cauciuc îşi plimbă sentimentele pe burtă, îmbrăcaţi în salopete contradictorii.

Cursoarele aruncate în pereţii de sticlă neştearsă înghesuie adaptarea musafirilor maronii.

Cârlige de tremurături albe se înclină sumbru spre cocoaşele gălbui.

Coregrafia curenţilor portocalii se loveşte de paravanul care nu e… în mişcare.

Sunt într-o confuzie de culori cu pânzele ridicate către tavan.

Scăriţe ascunse după carcasele de ghemuri tăcute sfidând regulile infiltrate

şi murdărite de imperativ.

Pictez, folosind culori invizibile şi pensule intangibile la prima cetire.

Dorinţe cotite şi nedescifrate pe strănuturile târzii ale peretelui în mişcare,

de sub care ies obeliscuri purtate cu aripi de nisipuri mişcătoare.

Mâzgălesc pe pânza stângăciilor sincere cu linii imaginare gândite de ani.

Tangenţial zăbovesc (i)revocabil pe miracole, presimţindu-le renaşterea după sfârşit.

Fetita cu chibrituri aprinse duminică, mai 4, 2008

Jacqueline zambeste printre dintisorii de balerina

La 6 ani exteriorizeaza doar 3 vocabule

Are ciorapii-n dungi cu arborescente colori

Fusta roza-nchis se asorteaza cu bluzita

Si cu durerile interioare

Cand trecatorii badaraniti o impung cu ura

Ea se apara tavalindu-se jos

Parul ei prins in dreapta si-n stanga incorsetat in codite ondulate

Se joaca cu perdeaua de floricele autiste

Priveste pe geam la luminitele difuze, pitite in sinele-i

Arunca cu placere stranie jucariile

Firmiturile de paine

Formele galbui rupte din servetele de manutele-i aprige

Dar imbratiseaza inimile iubitoare si cutiile cantatoare

Indragind melodia apei de la robinet cu efecte pansatoare

Daca o corectezi sau nu o acompaniezi chibritareste

Ea, isi da in cap cu mainile-i pulsand plapande puteri

Buchete de inimi duminică, aprilie 27, 2008

Pentru Cristina Popus

Tone de pietre rostogolind ciudatenia

Suspendand gradini de inimi

Inmiresmand canturi imbracate-n flori

Imbratisand lipsa de trup

Reveland celor 4 aripi albe

Intrebari rujate cu lacrimi

Bandijonate de buba (im)posibilului

Inimi fardate cu umbre duminică, aprilie 20, 2008

Pentru Anca Lupu

Microfoane atarnate de tavan

Inregistrand pe discurile durerii

Lumini injunghind perdele rupte

Oase zrobite fara onoare

Nori tremurand, salbaticind crucificarea

O privire inveselind incrucisarea

Inimi perplexe si pardosite cu superficialitate

(cu)cuie (i)rationale impazind multimile

Fluturii negrii zbierand sonoritati tristande

Flaute angelice trezind

Metamorfozarea nebagatului in seama…Inviat

Inimi gelate cu roşu duminică, aprilie 13, 2008

Pentru Moni Lasca

Trecutul rămase în urmă plumburiu

Pe dolorosa gelată cu duritate violândă

crucile îngheţate de ură zgârâiau cerurile

Plâns-au îngerii cu întuneric

Iertări şi izbăviri vibrat-au picurii de sânge

Îmbrăţişând inimile fardate cu iubire

Chitara de plumb duminică, aprilie 6, 2008

A trecut un an de când am văzut becul de 80 de watzi al maternităţii bloggeriale.

Ca şi embrion înaripat de urechi, am primit cadou o chitară de plumb.

Zăngăniturile produse de chitara mea de plumb încrâncenează trecătorii hămesiţi, trezeşte vecinii cu conştiintele somnambulice şi sparge ferestrele neşterse ale superficialităţii.

Sunetele înalte tropăie în gândurile îmbrăţişătoare de prejudecăţi.

Vibraţiile acordurilor mele scobesc dur în simţurile uşor manipulabile ale apropiaţilor şi străinilor îmbâcsiţi cu parcimonie. Toţi vor să-mi fure chitara mea de plumb, deoarece le incomodează sufletele şi adâncurile pictate cu măşti. Unii îşi pun dopuri ca să reziste la disperarea provocată de autenticitate şi transparenţă. Sunt înspăimântaţi de auto-analizare, de privirea în oglinda tenebrelor, traumelor, tulburărilor ascunse şi de nevoia de dislocare prin frângere transfiguratoare. Simfoniile chitarei produc încleştări şi înlăcrimări, înfiripări în rădăcini lucide. Scârţâitul notelor ciupite deznoadă gălăgia izmenelor interioare.

Le este ruşine să înoate departe de mal, preferând creierele spălate în locul valurilor reconstrucţiei sufletului zdrenţuros. Tresară la vâslitul în armonii şi la sughiţul aripilor acordate.

Îşi pun perne pe cap să nu audă ritmurile atipice ale ieşirii din clişee.

Nu mai vreau să cresc: îmi dau în cap în fiecare zi cu blocul de patru etaje orientat spre Nord.

Zgomotele chitarei mele obosite stropesc cu întrebări pe cei din cămăşile de forţă ale propriilor certitudini.

Au trecut 20 de ani de când am ieşit cu capul înainte din lichidul amniotic.

Respir încă în allegrouri purtate de vocabule măturate de vocale între-deschise.

Am primit cadouri azi: abţibilduri cu primăveri, fulare de nărnii albe, cactuşi împachetaţi în zambile, frunze cu miros de insectar şi balcoane cu aer de vară.

Gânduri cu picioare frânte marţi, aprilie 1, 2008

 

Mă culc prăbuşit pe tavanul de sticlă gotică din care tencuiala răguşită
se desprinde precum un înger tuşind de sete.
În şifonier caut hainele pătate de sânge accidentat
dar le găsesc pe toate albe ca ghioceii înflorind în copaci.
Gândurile înţepenite au picioarele tăiate de simţirile jucând ca rollercoasteru’.
Mă plimbăresc cu trăsura bucuriei de patru ori
pe când maşinile se ascund în garajele penibilului lustruit.
Am vrut să trec Mureşul not însă rechinii mi-au muşcat piciorul drept.
Şchiopătez.
Şchiopătez să nu strivesc sărutul suferinţei de pe talpa sufletului.
Pe faleza diguită şi difuză găsesc cele două inimi înlăcrimate
în ciuda ghidărilor catastrofale şi suspinelor dezacordate.
Luminile nebunatice îmi aruncă gândirea zdrobită pe skateboard.
E seara domnilor. E rece în Ratzio Beach. E seară rece pe scaunele incomode
la gândirea poemelor, închise faţă de violoncelul trist
şi cuvintele zbierânde cu forme desenate artistic.
Bistran caută portocala uitării liniştitoare.
Dobre o îmbrătişare pe ritm de bongosuri.
Vali îmi dă un scaun şi o prajitură neagră.
Viviana un ceai şi o felie de seninătate împăturită.
Lavinia o întrebare la care nu i-am răspuns decât general.
Gabi mă despovărează de geanta albastră ca Bostonu’ şi
Ştefan orchestrează un sforăit calm pe ritm de rock.
Mă trezesc cu ciripitul păsărilor vrăjite de verdeatza pozată şi
alerg cu gândurile frânte să-mi regăsesc picioarele lucidităţii.

Nocturna sub degetele lui Wladyslaw Spilzman sâmbătă, martie 22, 2008

Decorul terorii: Ofiţerul german îl provoacă pe evreul Spilzman, supravieţuitor al ghetoului şi al gazării, să cânte la pian. Degetele încep să-i tremure la atingerea clapelor după doi ani de anchilozare. Unghiile mari şi cu straturi de murdării îngreunează tensiunea sangvină.

Camera este fără sticle la geamuri, iar ciocănelele umflate datorită igrasiei opun rezistenţă la apăsarea clapelor.

Wladislaw cântă vibraţiile care îi salvează viaţa: Noctura lui Chopin in Do diez minor (in video-ul de mai sus este chiar Spilzman în interpretarea proprie a melodiei).

Sunetele subtile şi fragile ale corzilor dezacordate umplu apartamentul şi casa scărilor, plutind înspre ruinele de vizavi, apoi se întorc ca un ecou mut, melancolicizat, urmate o tăcere sumbră, stranie, penetrând în suflurile nefeshului.

Sunete de pufuleţi şi cretă (pe un ritm aleator) sâmbătă, martie 15, 2008

1. Cum mă simt?

Pinter Bela es a csemetek - Igazi gyumolcs

Mintha egy másik bolygóról jöttem volna, sokszor úgy érzem magam.

(Traducere: mă simt uneori de parcă aş veni de pe altă planetă)

2. O să ajung departe în viaţă?

BarlowGirl - Surrender

My hands hold safely to my dreams

Clutching tightly not one has fallen

So many years I’ve shaped each one

Reflecting my heart showing who I am

Now you’re asking me to show

What I’m holding oh so tightly

Can’t open my hands can’t let go

Does it matter?

Should I show you?

Can’t you let me go?

Surrender, you whisper gently

You say I will be free

I know but can’t you see?

My dreams are me. My dreams are me

3. Cum mă văd prietenii?

Rugăciunea - Bitza

Pot doar sa sper c-o sa fiu judecat prima oara liber,

Prima oara sincer, indiferent de cate lucruri am in portofel

Sau de faptul ca sunt imbracat un pic alt fel.

Pot sa sper pan’ la capat, stiu ca nu ma-nsel,

Lupt pan’ la capat, sunt cu mine sincer

4. Mă voi căsători vreodată?

Across the Sky - Broken World

Promises shattered

Answers don’t come

Friends say goodbye

Plans come undone

Dreams get crushed

Lies get told

Words can turn cruel

Hearts can grow cold

In a broken world where we cry to feel

Some hope that helps these hearts to heal

You’re my strength, You’re my refuge

In a broken world, I’m holding to You

5. Care e povestea vieţii mele?

30 Second to Mars - The Kill

Come, break me down

Bury me, bury me

I am finished with you

Look in my eyes

You’re killing me, killing me

All I wanted was you

I tried to be someone else

But nothing seemed to change

I know now: this is who I really am inside

I Finally found myself

Fighting for a chance

6. Cum era în liceu?

Pink Floyd – One Slip

One slip, and down the hole we fall

It seems to take no time at all

A momentary lapse of reason

That binds a life for life

A small regret, you won’t forget,

7. Cum pot avansa în viaţă?

Michelle Tumes - The Light

All the people sitting in the darkness (Shine the light)

Stand up and share a little brightness (Shine the light)

In a world that grows so faint and dim

I believe this light will enter in

8. Care e cel mai fain lucru la prietenii tăi?

David Ryan Harris - Don’t look down

Telling you…

Don´t look down

Don´t feast your eyes on things that are on the ground

And if it gets hard to focus

When you´re driving almost at the speed of sound

Feeling nowhere bound

Remember what I told you

And don´t you dare look down

9. Ce se preconizează pentru weekend?

Linking Park - Numb

10. Ce cântec te descrie cel mai bine?

Manau - Mais qui est la belette

J’entends le loup, le renard et la belette.

J’entends le loup, le renard chanter

J’entends le loup, le renard et la belette.

Manau viendra les gars.

Manau viendra les gars.

C’est à ce moment-là qu’il faut lever les bras.

J’entends le loup, le renard et la belette, mec.

J’entends le loup, le renard chambrer.

Si tu ne comprends pas désolé,

je ne vais pas toujours t’expliquer.

Le deuxième degré déjà acquis dans nos pensées.

C’est net et même si je me la pète,

voilà que je me répète,

je suis vraiment trop bête,

il faut que je m’arrête.

A force de me prendre pour la vedette,

je suis devenu la trompette.

11. Cum îmi merge în viaţă?

311 - Amber

Whoa, amber is the color of your energy

whoa, shades of gold displayed naturally

you ought to know what brings me here

you glide through my head blind to fear

and I know why

whoa, amber is the color of your energy

whoa, shades of gold displayed naturally

12. Ce melodie îmi vor cânta la înmormântare?

Pachelel - Canon (D-orchestra)

13. Cum mă vede restul lumii?

Incubus – Drive

Whatever tomorrow brings, I’ll be there

With open arms and open eyes yeah

Whatever tomorrow brings, I’ll be there

I’ll be there

14. Voi avea o viaţă fericită?

Delirious - Every little thing’s gonna be alright

There’s no-one else to blame

I live my life between the fire and the flame

I’ve built my house where the ocean meets the land

It’s time to live again, pull my dreams out of the sand

Let your world be full of colour

I will carry you, if you carry me, yeah

Every little thing’s gonna be alright

15. Ce cred prietenii cu adevărat despre tine?

Dire Straits - Where do you think you’re going

I understand your changes

Long before you reach the door

I know where you think you’re going you

I know what you came here for

And now i’m sick of joking

You know i like you to be free

Where do you think you’re going?

I think you better go with me

16. Sunt persoane care mă doresc în secret?

Edward Grieg - Slovak Philarmonic Orchestra

17. Cum să mă fericesc singur?

3Doors Down - Here without you

Everything I know,

and anywhere I go

it gets hard but it won’t take away my love

And when the last one falls,

when it’s all said and done

it get hard but it won’t take away my love

18. Ce ar trebui să faci cu viaţa ta?

No Fear - Rasmus

No Fear

Destination Darkness

No Fear

Destination Darkness

No Fear

PS. Dacă nu venea leapşa de la tinerii Doamnei: chaos_and_smiles şi omul cu chipuri, nu răspundeam.

Trimit ritmul sunetelor de pufuleţi şi cretă la:

http://camix.wordpress.com/

http://verdedeparis.wordpress.com/

http://intrealtele.blogspot.com/

http://inggrids.blogspot.com/

http://benderaleosha.blogspot.com/

Lampasul cu margele duminică, martie 9, 2008

 

Stinge lumanarea si inchide bine zavorul pentru ca ceea ce este afara nu conteaza.

De ce sa te temi ? mai bine te acopera, zise bunicul cu o sinceritate a la Tutea.

Mama a crescut protejata de ger, asa cum a putut intr-o padure desfigurata de libertati.

Privesc la dansul frunzelor in cris si vad oglindit necunoscutul, nenumitul, nevazutul :

bunica mea, care poarta tenisi cu Mikey Mouse, a iubit ca eu sa am o mama.

Bunicul a plecat acasa ca in fiecare seara (noh bine, nu mergea in fiecare seara- calatorea

mult, mai ales in wekenduri).Deci a plecat acasa intr-o seara placida.Nu, de fapt… inainte

a trecut prin vecini dupa ulei pentru lampas.Dar pana la urma a ajuns.

Se prea poate ca de fapt in acea zi, sa nu fi mers nicaieri.Era o zi de vara.In acea dimineata

ceata a parfumat gradina acompaniata de scălúşi tresariti din atipire.

Momuko statea pe lavita.Totuko se sprijinea pe gardul inegrit.A cazut o ploaie margelita

si curcubeica iar ei au intrat in casa.S-au pus in pat.Ai inchis ghinile (a qiukokat)?

Probabil buni avea dureri la piciore, la spate si bunul a mangaia-o cu gingasie.

S-au imbratisat apoi metafizic, cufundati in iubire si mama a inceput sa cante in pantece

cu instrumente amniotice.Printul (adica tata) care s-a nascut cu 2 ani inainte, s-a luptat

cu spanul, a dat cu balaurul de toti copacii din padurea adormita, si a eliberat-o din somn

pe alba ca zapada.